25 ianuarie 2013

Urmariti Sfintirea

Urmariti Sfintirea

„Urmariti pacea cu toti si sfintirea, fara care nimeni nu va vedea pe Domnul.” (Evrei 12:14)

În timp ce căutam să schiţez un ghid de studiu biblic despre evanghelizare, m-am simţit îndemnat să scriu despre sfinţire. Sunt deplin încredinţat că tema: URMĂRIŢI SFINŢIREA ! este absolut necesară bisericii Bunavestire în perioada pe care o traversăm. Fără nici o altă introducere, vreau să adresez un apel tuturor celor ce se închină duminica împreună cu biserica Bunavestire, să se implice într-unul din grupurile mici de ucenicie ale bisericii pentru a beneficia de creştere duhvnicească,învăţând şi practicând sfinţirea. Învăţătura despre sfinţire şi importanţa trăirii în sfinţenie străbat atât Vechiul, cât şi Noul Testament.

Apostolul Petru scrie: „De aceea, încingeţi-vă coapsele minţii voastre, fiţi treji şi puneţi-vă toată nădejdea în harul, care vă va fi adus la arătarea lui Iisus Hristos. Ca nişte copii ascultători, nu vă lăsaţi târâţi în poftele pe care le aveaţi altădată, când eraţi în neştiinţă. Ci, după cum Cel ce v-a chemat este sfânt, fiţi şi voi sfinţi în toată purtarea voastră. Căci este scris: ’Fiţi sfinţi, căci Eu sunt sfânt!’” (1 Petru 1:13-16).

Scopul acestui studiu este să atragă atenţia asupra importanţei lucrării de sfinţire în viaţa celui mântuit şi să ofere încurajare celor ce doresc să devină ucenici devotaţi ai Domnului Iisus. Din diversitatea abordărilor teologice asupra sfinţirii, am căutat să păstrăm aspectele practice, fără să intrăm în dezbateri contradictorii. Fiecare abordare teologică aduce o contribuţie însemnată la înţelegerea acestei teme, când o privim în lumina Cuvantului lui Dumnezeu. De aceea este important să cercetăm Cuvântul cu inima deschisă, cu credinţă şi rugăciune.

Pastor, Vasile Al. Taloş
25 Ianuarie 2013

Lasa un comentariu

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.