Contemporan cu profeții Ieremia (627 – 574 î.Hr.) și Ezechiel (583 – 559 î.Hr.), Daniel (605 – 536 î.Hr.) a scris prima carte de literatură apocaliptică (apocalipsa = descoperire). Fiind luat captiv încă din adolescență, Daniel a crescut și a slujit toată viața lui alături de mai mulți împărați păgâni care s-au succedat la conducerea Imperiului Neo-Babilonian și ulterior Medo-Persan. Daniel a fost luat din Iuda, cu primul din cele trei valuri de prizonieri. Perioada exilului său a coincis aproape în totalitate cu cei 70 de ani de robie ai poporului Israel (605 – 538).
Cartea Daniel este neobișnuită prin faptul că este scrisă în două limbi: capitolele 1:1-2:4a și 8-12 sunt scrise în ebraică, iar 2:4b-7:28 sunt scrise în aramaică (limba de circulație internațională a vremii). Folosirea limbilor diferite accentuează diferența temelor abordate de aceste pasaje. Astfel, textele scrise în ebraică vizează planul lui Dumnezeu pentru evrei, în timp ce pasajul scris în aramaică se concentrează pe planul lui Dumnezeu pentru neamuri.
Daniel a trăit una din cele mai tulburătoare perioade ale poporului Israel. O perioadă în care poporul era deportat, Ierusalimul distrus (586 î.Hr.), Templul ars.
Nimic din contextul geopolitic nu părea să indice vreo speranță. Totuși, citind cartea lui Ieremia, Daniel, prin credință, se întărește în nădejdea promisiunilor lui Dumnezeu care aveau să se împlinească la scurt timp, cu privire la întoarcerea poporului Israel din robie, odată cu decretul lui Cir (538 î.Hr.).
Bogăția cărții Daniel ne este oferită în multe feluri: începând cu exemplul de credință, integritate și spiritualitate al lui Daniel și al tovarășilor lui și încheind cu perspectiva magnifică a Domniei lui Dumnezeu asupra tuturor popoarelor și asupra istoriei.
Daniel era preocupat și uneori tulburat de evenimentele istorice ce aveau să se abată asupra poporului său, evenimente descoperite lui. Totuși, mângâierea de care a avut el parte și de care avem și noi, prin intermediul cărții Daniel, vine din perspectiva faptului că Dumnezeu, care ține toate destinele națiunilor în mâna Sa, va îndrepta, negreșit, istoria către deznodământul final, pregătit de El. În ultimă instanță, istoria nu este condusă de imperii, organizații sau societăți secrete. Istoria este condusă de Dumnezeu și se va încheia cu domnia eternă a lui Mesia.
Echipa pastorală
Lasa un comentariu