11 octombrie 2009

Luca

Luca

Religiile lumii, în tot ce au ele mai bun, reprezintă strădania omului după Dumnezeu.

Dacă nu luăm în seamă înşelarea demonică prezentă în fiecare sistem religios, inclusiv în Creştinism, putem afirma că religia, oricare ar fi ea, incearcă să îl apropie pe om de Dumnezeu. Aşadar, nu sunt oare toate religiile lumii, cărări care duc spre acelaşi vârf de munte? Numai că din vârful muntelui până la Dumnezeu este o cale atât de lungă încât numai El o poate acoperi.

În Iisus Hristos, Dumnezeu a venit la noi.

Fiul lui Dumnezeu este Fiul Omului care „a venit să caute şi să mântuiască ce era pierdut. (Luca 19:10) De-a lungul secolelor, chiar Biserica în diferitele ei tradiţii a adăugat practici religioase şi învăţături care tind să-L ascundă sau să-L înstrăineze pe Iisus de privirea, mintea, sufletul şi inima omului de rând. Cultul sfinţilor şi al moaştelor, penitenţele şi meritele dobândite prin fapte bune, studiul Bibliei de dragul studiului, precum şi goana după lucrările extraordinare ale Duhului Sfânt împiedică mai de grabă decât să cultive relaţia personală cu Domnul Iisus. Firea umană în căderea ei spirituală se mulţumeşte cu religiozitate şi evită o relaţie responsabilă cu Dumnezeu. Mărturia Domnului Iisus care a spus: „Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa. Nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine”(Ioan 14:6) reduce întreaga religiozitate la relaţia autentică cu Mântuitorul. Faptele religioase sunt de prisos. Cunoaşterea Domnului Iisus şi imitarea trăirii Lui sunt mai importante decât cunoaşterea şi acceptarea mentală a unor doctrine corecte. O persoană poate fi corectă din punct de vedere doctrinar şi moartă din punct de vedere spiritual.

Noi suntem mântuiţi prin credinţa în Fiul lui Dumnezeu.

Credinţa este rădăcina, iar faptele bune sunt roadele care indică autenticitatea credinţei. Iisus este marele nostru contemporan şi modelul nostru de trăire. Faptele bune izvorâte din credinţă cresc şi desăvârşesc în noi caracterul Domnului Iisus. Prin credinţă, călătoria Lui devine călătoria noastră. Suntem chemaţi să recapitulăm prin har, viaţa, moartea şi învierea Domnului Iisus. Apostolul Pavel mărturiseşte: „Am fost răstignit împreună cu Hristos, şi trăiesc… dar nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăieşte în mine. Şi viaţa pe care o trăiesc acum în trup, o trăiesc în credinţa în Fiul lui Dumnezeu, care m-a iubit şi S-a dat pe Sine însuşi pentru mine.” (Galateni 2:20). „Să-L cunosc pe El şi puterea învierii Lui şi părtăşia suferinţelor Lui, şi să mă fac asemenea cu moartea Lui. (Filipeni 3:10) „Căci pentru mine a trăi este Hristos” (Filipeni 1:21). Mahatma Gandhi, părintele independenţei Indiei, le-a spus englezilor: „Din creştinism daţi-ni-L nouă pe Iisus; restul păstraţi voi!”

Pastor, Vasile Al Taloş

Lasa un comentariu

Your email address will not be published.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.