28 aprilie 2023

Neemia

Neemia

INTRODUCERE

Cărțile Neemia, Ezra (istorice), Hagai, Zaharia și Maleahi (profetice) sunt cărțile perioadei de întoarcere din exil și ale reconstrucției. După șaptezeci de ani de robie Dumnezeu își împlinește făgăduința și începe să îi adune pe israeliți înapoi în țara promisă. Împăratul Cir, prin edictul emis creează cadrul pentru reîntoarcere, dar este suficient?

Citind împreună aventura reconstrucției atât a facilităților – se va construi un zid, porți, templul, altarul – cât și a unei comunități legate de Dumnezeu și nu de idolii atât de facili ai lumii, vom descoperi lecții necesare nouă astăzi.

Trăim acum o deconstrucție a structurii de rezistență a civilizației creștine și acest fapt îi năucește pe unii credincioși, mai ales dacă uită că Dumnezeu își zidește biserica și porțile locuinței morților nu vor putea birui. Ceea ce suntem tentați să trecem cu vederea în asemenea perioade este că Dumnezeu lucrează în istorie și aduce în ființă o Împărăție ce nu poate fi clătinată. Construcția este a lui Dumnezeu și El o face. Mirarea este că și noi suntem chemați la o implicare activă, la o conlucrare cu El, care ne onorează peste măsură.

Credem că o primă lecție pe care trebuie să o învățăm despre Dumnezeu este că El este un maestru al reînnoirii, al re-creației. Un popor care eșuează în relația cu El este chemat la o nouă dedicare, o creație care a ajuns să fie coruptă de păcat și de consecințele sale are promisiunea unei complete înnoiri (noua creatie), o natură umană în care chipul Creatorului este profanat de păcat are șansa nașterii din nou.

Dumnezeu se adresează unei comunități timorate de circumstanțele economice și politice, frământate de probleme sociale grave. El judecă păcatul și cere îndreptare după voia Sa, dar în același timp este și un Domn al istoriei care încurajează cu pasiune.

Este important să privim dincolo de relatarea efortului și a lucrării pline de pasiune a lui Neemia și să înțelegem că viața de credință necesită disciplină, efort, înțelepciune, teme făcute, etc. Așa cum se clarifică profilul autorului, om de acțiune care își pune toate abilitățile la bătaie pentru a realiza ceea ce Domnul i-a pus pe inimă ar trebui și noi să nu uităm îndemnul lui Petru din a doua epistolă: „De aceea, dați-vă și voi toate silințele ca să uniți cu credința voastră fapta; cu fapta, cunoștința; cu cunoștința, înfânarea; cu înfrânarea, răbdarea; cu răbdarea, evlavia; cu evlavia, dragostea de frați; cu dragostea de frați, iubirea de oameni. Căci, dacă aveți din belșug aceste lucruri în voi, ele nu vă vor lăsa să fiți nici leneși, nici neroditori în ce privește deplina cunoștință a Domnului nostru Iisus Hristos.“

Dar toate aceste acțiuni sunt un privilegiu și fac parte din esența umanității noastre. Am fost creați să acționăm, să participăm. Sfântul Benedict spunea: roagă-te și lucrează. Cartea Neemia ne spune același adevăr.

Echipa pastorală a Bisericii Baptiste Bunavestire București

Lasa un comentariu

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.