11 martie 2016

Iacov

Iacov

CUM SĂ FOLOSEȘTI ACEST GHID

Obiectivul acestui ghid de studiu este să te ajute să te apropii mai mult de Dumnezeu, indiferent cât de aproape sau departe ești acum. Mă rog ca Dumnezeu să te conducă mai aproape de El, în timp ce studiezi cartea Iacov.

Biblia ne îndeamnă să-L căutăm cu toată inima și El se va lăsa găsit de noi. Te încurajez să-ți iei timp pentru acest studiu. Graba va fi dușmanul tău cel mai mare în a-L auzi pe Dumnezeu prin acest studiu.

După ce te rogi pentru înțelegerea Cuvântului, încearcă să pricepi ce a dorit să spună autorul și apoi, ce implicații are acest lucru pentru tine astăzi. După ce ai înțeles ce ai de făcut este esențial să te grăbești să aplici cele învățate.

Te rog, ia-ți timp să citești și referințele biblice din studiu. De multe ori ele ascund comori pentru sufletul tău. Vei ajunge să înțelegi mult mai clar adevărul după ce le vei citi cu atenție.

Nu în ultimul rând, propune-ți să împărtășești lucrurile învățate cu ceilalți membri ai grupului și nu numai. În acest fel nu doar tu te vei apropia de Dumnezeu, dar și cei din jurul tău. Dumnezeu să te binecuvânteze în această călătorie de 10 săptămâni!

Victor Condorachi
Pastor Biserica Bunavestire București

Lasa un comentariu

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.